În urma declarațiilor din presă ale domnului Pompiliu Bixi-Mocanu, respectiv: „Sunt foarte curios, şi e o părere personală de data asta, să vedem cum se vor descurca în Liga a 3-a Carmen şi dacă vor activa în Liga a 3-a.” dorim să venim cu o serie de precizări și, totodată, să îi oferim un abonament pentru sezonul următor la toate meciurile echipei, indiferent de rezultatul dublei dintre Carmen și Ulmu. Așteptăm să ne contactați pentru a stabili de unde puteți ridica abonamentul.

Referitor la restul declarațiilor din articol, dorim să facem câteva precizări:

  • clubul nostru, reapărut în 2017, s-a aflat la a doua participare în campionat, precedenta ediție fiind încheiată pe locul 5, având a doua apărare după Academia Rapid și CSA Steaua deci am demonstrat că ne dorim continuitate;
  • nu doar echipa de băieți a reușit câștigarea campionatului, echipa de fete triumfând de asemenea în acest sezon competițional deci ne-am organizat bugetul pe două planuri;
  • sistemul competitional a fost cunoscut încă de la startul sezonului, fiecare echipă fiind de acord cu el din moment ce nu s-a pus în discuție modificarea acestuia;
  • sistemul fiind cunoscut încă de la început, este normal să îți gândești strategia în funcție de el: astfel, în cazul nostru, pregatirea de iarnă a fost gândită în așa fel încât echipa să atingă vârful de formă în playoff. Dacă sistemul ar fi fost altul, în mod cert am fi avut o abordare diferită;
  • nu a împiedicat nimeni clubul Steaua să facă transferuri de jucători cu experiență, dacă această soluție s-a dovedit una benefică și care facilitează promovarea, după cum declarați;
  • dacă „toată lumea a învățat cum se promovează din grupa pe București”, de ce nu încercați și dumneavostră să faceți asta?
  • cât despre afirmația „înţeleg că poţi să faci şi transferuri, dar se vede că sunt făcute cu ţintă promovarea” … noi nu am ascuns obiectivul pentru acest sezon iar transferurile au fost făcute pentru îndeplinirea lui.